Cele 7 obisnuinte ale persoanelor extraordinar de eficace - Stephen Covey | Audio books | Dezvoltare personala
ACT si Politon
Tipuri de produseMP3 download

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
    Rău           Bun

Cele 7 obișnuințe ale persoanelor extraordinar de eficace - Lecții puternice de schimbare personală; Stephen R. Covey - MP3 download

Produs download (descărcabil)

Poate fi achiziționat online, prin Card bancar sau transfer bancar.  INSTRUCTIUNI DOWNLOAD 

  • 68,61 Lei
  • Preturile afisate contin TVA.
  • Preţul în puncte de recompensă: 69
    FISIER MP3

    Produs download

    Fișierul intră automat

    în contul dumneavoastra de client.

Adaugă in Wishlist Compară produsul
  • Producător: ACT si Politon
  • Cod produs: covey-978-606-8637-51-8
  • Disponibilitate: În Stoc

Cele 7 obişnuinţe ale persoanelor extraordinar de eficace (The 7 habits of highly effective people), un audiobook de dezvoltare personală disponibil la editura ACT şi Politon, vine cu o abordare diferită asupra eficienţei şi a obţinerii rezultatelor dorite prin adoptarea unor principii pe care el le consideră universal valabile.  Cele 7 obişnuinţe ale persoanelor extraordinar de eficace prezintă iniţial conceptul schimbării de paradigmă şi ajută cititorii să înţeleagă că există perspective diferite pe care oamenii le adoptă pentru a observa acelaşi lucruri. Cele 7 obişnuinţe sunt: fii proactiv, porneşte la drum cu finalul în minte, prioritizează eficient, gândeşte în termeni de win-win, încearcă să fii înţeles şi apoi să înţelegi, caută sinergiile şi ascute fierăstrăul.

Lumea s-a schimbat dramatic de când a fost publicată pentru prima oară Cele 7 Obişnuinţe ale persoanelor extraordinar de eficiente. Viaţa este mai complexă, mai stresantă şi mai solicitantă. Am trecut de la Era Industrială la Era Lucrătorului cu Informaţii/Cunoştinţe, cu toate consecinţele ei profunde. Ne confruntăm cu provocări şi probleme în vieţile noastre personale, în familiile şi în organizaţiile noastre, de neimaginat în urmă cu zece sau douăzeci de ani. Aceste provocări nu sunt doar de un tip nou sau de o altă amploare, ci au o natură diferită în ansamblul lor.

"Aceste schimbări tumultoase din societate şi modificările răsunătoare de pe piaţa globală digitalizată dau naştere unei întrebări foarte importante – una care-mi este adresată destul de des: „Mai sunt relevante astăzi cele 7 Obişnuinţe ale persoanelor extraordinar de eficiente?” Şi, până la urmă: „Vor fi ele relevante peste zece, douăzeci, cincizeci, o sută de ani?” Răspunsul meu este acesta: cu cât schimbarea este mai mare şi provocările noastre mai dificile, cu atât devin mai relevante obişnuinţele. Motivul: problemele şi suferinţa noastră sunt universale şi în creştere, iar soluţiile la probleme sunt şi vor fi întotdeauna bazate pe principii universale, eterne, evidente de la sine, comune fiecărei societăţi ce a dăinuit şi a prosperat de-a lungul istoriei. Nu le-am inventat eu şi nu îmi asum niciun merit pentru ele. Doar le-am identificat şi le-am organizat într-un cadru secvenţial.

Una dintre cele mai profunde învățături din viaţa mea este aceasta: dacă doreşti să-ţi realizezi cele mai înalte aspiraţii şi să-ți depăşeşti cele mai mari provocări, identifică şi aplică principiul sau legea naturală care guvernează rezultatele pe care le urmăreşti. Felul în care aplicăm un principiu va varia foarte mult şi va fi determinat de puterile, creativitatea și talentele noastre unice, dar, în cele din urmă, succesul în orice întreprindere derivă întotdeauna din a acţiona în armonie cu principiile de care este legat succesul.

Mulţi oameni nu gândesc aşa, cel puţin la nivel conştient. De fapt, vei descoperi într-o măsură tot mai mare că soluţiile bazate pe principii sunt într-un contrast puternic cu practicile şi modurile de gândire comune din cultura noastră populară. Permite-mi să ilustrez acest contrast cu câteva dintre cele mai comune provocări umane cu care ne confruntăm.

Teamă şi insecuritate. Foarte mulţi oameni sunt cuprinşi astăzi de un sentiment de teamă. Se tem pentru viitor. Se simt vulnerabili la locul de muncă. Se tem să nu-şi piardă slujbele şi posibilitatea de a se îngriji de familiile lor. Această vulnerabilitate hrăneşte adesea resemnarea cu o viaţă lipsită de riscuri şi co-dependenţa faţă de alţii, la muncă şi acasă. Răspunsul obişnuit al culturii noastre la această problemă este acela de a deveni din ce în ce mai independent. „Mă voi concentra pe «mine şi ce este al meu». Îmi voi face meseria, şi o voi face bine, şi mă voi dedica bucuriilor mele adevărate din afara serviciului”. Independenţa este o valoare şi o realizare importantă, chiar vitală. Problema este că noi trăim într-o realitate interdependentă şi cele mai importante realizări ale noastre cer abilităţi tipice interdependenţei, ce trec dincolo de abilităţile noastre prezente.

 „Vreau acum”. Oamenii doresc lucruri şi le doresc acum. „Vreau bani. Vreau o casă frumoasă şi mare, o maşină frumoasă, cel mai mare şi cel mai bun centru de distracţii. Vreau toate astea şi le merit”. Deşi societatea de astăzi a „cardului de credit” facilitează acest „ia acum şi plăteşti mai târziu”, realităţile economice se manifestă în cele din urmă, şi ni se aminteşte, uneori în mod dureros, că achizițiile noastre nu pot depăşi capacitatea curentă de a produce. A pretinde altceva este nesustenabil. Dobânzile sunt nemiloase şi nu iartă. Nici dacă munceşti din greu nu este de-ajuns. Odată cu ritmul ameţitor al schimbărilor tehnologice şi al competiţiei în ascensiune, determinate de globalizarea pieţelor şi a tehnologiei, trebuie nu doar să fim educaţi, ci să ne și reeducăm permanent şi să ne reinventăm pe noi înşine. Trebuie să ne dezvoltăm minţile şi să investim în permanență în dezvoltarea competenţelor noastre și să le ascuțim, evitând ca acestea să se învechească. La muncă, şefii pretind rezultate, şi pe bună dreptate. Competiţia este aprigă, iar în joc este supravieţuirea. Nevoia de a produce astăzi este realitatea zilei de astăzi şi reprezintă necesitatea de capital, însă adevărata mantră a succesului este sustenabilitatea şi creşterea. Poate că ești în stare să-ţi atingi ţintele trimestriale, dar adevărata întrebare este: faci investiţiile necesare care vor susţine şi vor creşte acest succes peste un an, cinci şi zece ani de-acum încolo? Cultura noastră şi Wall Street-ul ţipă după rezultate astăzi. Dar principiul echilibrării nevoii, pentru a satisface cererile zilei de astăzi cu nevoia de a investi în capacităţile ce vor produce succesul de mâine, este de neocolit. Acelaşi lucru este valabil pentru sănătatea ta, căsătoria ta, relaţiile de familie şi nevoile comunităţii tale.

Învinuire şi victimizare. Oriunde găseşti o problemă, de obicei găseşti şi degetul aţintit care învinuieşte. Societatea este dependentă să o facă pe victima. „Dacă şeful meu n-ar mai fi un idiot care vrea să controleze totul… Dacă nu m-aş fi născut atât de sărac… Dacă aş trăi într-un loc mai bun… Dacă n-aş fi moştenit un astfel de temperament de la tata… Dacă copiii mei n-ar fi atât de rebeli… Dacă celălalt departament nu ar încurca tot timpul comenzile… Dacă nu am fi fost într-o industrie cu un asemenea declin…

 Dacă oamenii noştri nu ar fi atât de leneşi şi fără motivaţie…. Dacă nevastă-mea ar fi mai înţelegătoare… Dacă… Dacă...” A da vina pe oricine şi orice altceva pentru problemele şi provocările noastre este posibil să fie norma  şi să ofere o uşurare de moment pentru suferinţa noastră, însă ne şi înlănțuie de aceste probleme. Arătă-mi pe cineva care este suficient de umil să accepte şi să-şi asume responsabilitatea pentru circumstanţele lui sau ale ei şi destul de curajos să ia orice iniţiativă ar fi necesară pentru a-şi croi, în mod, creativ o cale prin sau pe lângă aceste provocări, iar eu îţi voi arăta puterea supremă a alegerii.

Lipsa de speranţă. Copiii învinuirii sunt cinismul şi lipsa de speranţă. Când cedăm în fața credinţei că suntem victimele circumstanţelor noastre şi cedăm sub povara determinismului, ne pierdem speranţa, pierdem hotărârea şi ne instalăm în resemnare şi stagnare. „Sunt un pion, o marionetă, o rotiţă a mecanismului şi nu pot face nimic. Doar spune-mi ce să fac”. Atât de mulţi oameni strălucitori, talentaţi simt acest lucru şi suferă de un spectru larg de descurajări şi depresii care decurg de-aici. Răspunsul de supravieţuire al culturii populare este cinismul – ”diminuează-ţi aşteptările de la viaţă până în punctul în care nu mai ești dezamăgit de nimeni şi de nimic”. Principiul contrastant al creşterii şi speranţei de-a lungul istoriei reprezintă descoperirea faptului că „Eu sunt forţa creatoare a vieţii mele”.

Lipsa de echilibru în viaţă. Viaţa în societatea telefonului mobil este tot mai complexă, mai solicitantă, mai stresantă şi absolut istovitoare. De ce în ciuda tuturor eforturilor noastre de a ne gestiona timpul, de a face mai mult, de a fi mai mult, de a obţine o eficienţă sporită prin minunile tehnologiei moderne, ne trezim tot mai mult prinşi în „hăţişul lucrurilor mărunte” – subordonându-ne sănătatea, familia, integritatea şi multe dintre lucrurile care contează cel mai mult pentru munca noastră? Problema nu este munca noastră, care este motorul ce susţine viaţa. Nu este nici complexitatea sau schimbarea. Problema este cultura noastră modernă care spune: „intră mai devreme, stai până mai târziu, fii mai eficient, pentru moment trăiește cu acest sacrificiu” – dar adevărul este că echilibrul şi liniştea minţii nu sunt produse de acestea; ci însoţesc acea persoană care dezvoltă un simț clar al celor mai mari priorităţi ale sale şi care trăieşte cu integritate şi concentrare pentru a le atinge.

„Mie ce-mi iese?” Cultura noastră ne învaţă că dacă dorim ceva în viaţă, trebuie să „căutăm locul întâi”. Aceasta spune: „Viaţa este un joc, o cursă, o competiţie, şi ai face bine să o câştigi”. 

Colegii de şcoală, de muncă, chiar membrii familiei sunt văzuţi ca fiind concurenţi – cu cât câştigă ei mai mult, cu atât rămâne mai puţin pentru tine. 

Desigur, încercăm să părem generoşi şi bucuroşi pentru succesul celorlalţi, dar în sinea noastră, în particular, foarte mulţi dintre noi avem inima neagră de supărare când ceilalţi reuşesc. Multe dintre lucrurile măreţe din istoria civilizaţiei noastre au fost realizate prin voinţa independentă a unui suflet hotărât. Dar cele mai mari oportunităţi şi realizări nelimitate ale Erei Lucrătorului cu Cunoştințe sunt rezervate celor care stăpânesc arta lui „noi”. Adevărata măreţie va fi realizată prin mintea amplă ce lucrează în mod altruist – cu respect reciproc, pentru beneficii reciproce.

Setea de a fi înţeles. Puţine nevoi ale inimii omeneşti sunt mai mari decât nevoia de a fi înţeles – de a avea un glas care este auzit, respectat şi apreciat – de a avea influenţă. Cei mai mulţi cred că elementul cheie al influenţei este comunicarea – a transmite clar punctul de vedere şi a vorbi într-un mod persuasiv. De fapt, dacă te gândeşti bine, oare nu ţi se pare că în timp ce ceilalţi îţi vorbesc, în loc să-i asculţi cu adevărat pentru a-i înţelege, adesea eşti preocupat să-ţi pregăteşti răspunsul? Influenţa începe cu adevărat atunci când ceilalţi simt că tu eşti influenţat de ei – când ei se simt înţeleşi de tine –, că i-ai ascultat sincer și în profunzime şi că eşti deschis. Dar cei mai mulţi oameni sunt prea vulnerabili emoţional ca să asculte în profunzime – să-şi suspende agenda suficient de mult timp ca să se concentreze asupra înţelegerii, înainte de a-şi comunica propriile lor idei. Cultura noastră strigă după, ba chiar pretinde înţelegere şi influenţă. Totuși principiul influenţei este guvernat de înţelegerea reciprocă ce se naşte din angajamentul inițial, al cel puţin uneia dintre persoane, de a asculta în profunzime.

Conflict şi diferenţe. Oamenii împărtăşesc atât multe lucruri în comun, totuşi sunt extraordinar de diferiţi. Gândesc diferit; au valori, motivaţii şi obiective diferite, iar uneori sunt în competiţie. Din aceste diferenţe se nasc, în mod natural, conflicte. Abordarea competitivă a societăţii pentru  rezolvarea conflictului şi diferenţelor tinde să se centreze pe ideea „câştigă cât de mult poţi”. Deşi a rezultat mult bine din arta iscusită a compromisului, prin care ambele părţi renunţă la poziţiile lor până când se ajunge la un punct de mijloc acceptabil, niciuna dintre părţi nu ajunge să fie cu adevărat mulţumită. Ce risipă este să laşi diferenţele să reducă oamenii până la cel mai mic numitor comun dintre ei! Ce risipă este să eşuezi în a lansa principiul cooperării creative în dezvoltarea de soluţii la probleme care sunt mai bune decât viziunea iniţială a fiecărei părţi!" - Stephen Covey

Audiobook-ul "Cele 7 obişnuinţe ale persoanelor extraordinar de eficace" arată  tehnicile de schimbare a paradigmei pentru a interioriza aceste obiceiuri. Paradigma este modul în care un individ percepe ceva, iar Covey spune că înainte de a face schimbări este necesar să ne concentrăm pe atitudinile şi comportamentele individuale. Punctul de concentrare al audiobook-ului este obţinerea eficienţei personale şi interpersonale. Autorul este de părere că victoriile private preced victoriile publice şi că este necesar să ne ţinem de promisiunile pe care ni le facem nouă înainte de a face promisiuni celorlalţi.  Primele trei obişnuinţe se referă la propria persoană. obiceiurile 4,5,6 se referă la munca de echipă, cooperare şi comunicare. Aceste obiceiuri se referă la transformarea unei persoane de la dependenţă, la independenţă şi apoi interdependenţă. Al şaptelea principiu se referă la continua dezvoltare şi devenire a individului. 

Durata: 16 ore și 12 de minute

Lectura: Nae Alexandru

Recomandări